AȘEZAREA GEOGRAFICĂ A REMETEI

Remetea , una dintre comunele mari din județul Harghita, se află în partea de nord-est a Depresiuni Giurgeului, la poalele lanțului vulcanic al Munților Gurghiu, la o altitudine medie de 750 m peste nivelul mării. Suprafața comunei este de 10.600 de hectare, din care intravilanul ocupă 462 de hectare. Conform datelor recensământului din 2011, populația era de 6.134 locuitori.

Orbán Balázs prezintă astfel poziția geografică a satului: „Remetea, vizavi de Ditrău, pe înălțimea din partea stângă a Mureșului, în valea pârâului Kőpatak, este așezat foarte pitoresc.”

Condițiile naturale sunt determinate de formele specifice ale depresiuni­lor dintre munți. Zona joasă creată de aluviunile Mureșului este urmată spre vest de dealuri fragmentate de văi de pâraie, care sunt înlocuite de masivele vulcanice ale Munților Gurghiu. Minții Gurghiu a fost creat în perioada neogenă (neohercenziană) prin activitate vulcanică. Rocă predominantă: andezit. Pentru cel care pătrunde în comună se înfățișează pe loc o priveliște minunată a vârfurilor Gurghiului, vizibile dinspre Remetea: Kereszthegy (1.517 m), Kecskekő (1.483 m), Bătrâna (1.634 m), care reprezintă cele mai înalte părți ale marginii craterului vulcanului stins Fancsal.

 

CLIMATUL

Clima reflectă condițiile specifice aşezărilor din depresiuni montane: ierni lungi şi reci, veri scurte, dar relativ calde. Temperatura medie anuală este de 5,1–5,5 °C. Durata medie anuală de insolaţie este de 1.600–1.700 ore. Umiditatea relativă a aerului este ridicată, putând depăși 80% din octombrie până la începutul verii, iar în iulie fiind cel puțin 70%. Din această cauză formarea ceții este rapidă şi persistentă.

Numărul mediu anual de zile senine este de abia cca. 80, iar al zilelor cu îngheț poate ajunge la 160. Sunt frecvente înghețurile târzii de primăvară, uneori chiar în iunie. Primele înghețuri timpurii de toamnă pot apărea încă din primele zile ale lunii septembrie. Compensația o reprezintă însă o toamnă lungă şi însorită.

Media anuală a precipitaţiilor este de aproximativ 600 mm. Frecvența lipsei de vânt (calm) este de 55–60%, iar în decembrie și ianuarie poate ajunge la 70%.

Peste Remetea trece cel mai lung fluviu din Transilvania, Mureșul. Lungimea sa totală este de 803 km, din care 768 km în România; în județul Harghita parcurge un sector de 80 km. Etimologia numelui este de origine celtică: „muor” = mlaștină și „acha” = râu, adică „moraha” = râu de mlaștină. Vine dinspre sud și părăsește satul spre nord descriind curbe mari. În zona locuită, pâraiele care se varsă în Mureș sunt: din vest pârâul Kőpataka, care străbate și centrul comunei, precum și pârâul Sineu (care colectează apele pârâurilor Veszes și Kecskekő). Pârâul Martonka era apa vie a cătunului Martonka, care s-a deșelat în anii 1970. Din est, pârâurile Ghiduț și Ditrău mareșc aportul de apă al Mureșului.

 

ACCESUL

Cu autovehiculul se ajunge din direcțiile Gheorgheni sau Toplița de pe drumul european 578 (fostul DH12). Din centrul Ditrău se virează spre vest pe drumul județean 153C, iar după circa 4 km intrăm în centrul comunei, unde există locuri de parcare și unde se poate cere informații la oficiul local de turism.

Pe calea ferată se poate ajunge până la Ditrău cu trenurile personale care circulă pe ruta Brașov–Târgu Mureș; de acolo mai sunt aproximativ 2 km până în centrul Remetei. Trenurile rapide opresc la gara Gheorgheni, de unde se poate continua spre localitate cu taxiul, cu autobuzul local de linie sau cu trenul până la Ditrău.

 

FORMA ȘI STRUCTURA

Forma și structura așezării au fost modelate în primul rând de Mureș, de înălțimile de pe malul său stâng și de pârâul Kőpataka.

Nucleul așezării a fost dealul Bisericii de deasupra Mureșului, numit de localnici Bánya („Mină”/„Bánya”). Aceasta este susținută de frecvente inundații ale Mureșului, de posibilitățile defensive pe termen lung și de apropierea vechilor păduri. Ulterior s-a populat cursul inferior al Kőpataka și șirul de dealuri de deasupra sa, azi numit Bakó.

Din a doua jumătate a secolului XVIII așezarea a început să capete un aspect de sat aglomerat (halmazfalu): s-au format străzi interioare și risipiri (șiruri de locuințe). În 1751 se menționează „tul’a Maros Felül”, care ar putea corespunde azi cartierului Borvíz sau străzii Fürdő. În 1773 apar denumirile celor trei părți Fenek, Tolvajos și Alszeg. Tot în acel an se menționează morile de gater ale țiganilor (Eszenyői Lázár) de pe pârâul Sineu.

Creșterea animalelor și valorificarea apelor pâraielor au modelat cătunele satului. În valea pârâului Sineu s-a dezvoltat un cartier omonim, cu mori de gater și mori de făină, precum şi instalări pentru spălarea şi fierberea lânii. În prima jumătate a secolului XX funcționau deja 18 mori de făină. La nord de comună s-au format cătunele Kicsibükk (la 11 km) și Martonka (la 6 km); din cauza politicii de depopulare rurală din anii 1970–1980 ambele s-au pustit.

Din anii 1830, în amonte de Kőpataka s-a înființat Csutakfalva, ca urmare a tăierilor de pădure — după cum o sugerează și numele. Partea sa superioară s-a populat după marele incendiu din 1892.

Centrul administrativ al comunei a fost mult timp pe dealul Hadnagy amintit anterior. La sfârșitul secolului XIX în jurul pieței s-au conturat actualul Centru prin clădiri impunătoare ridicate de armeni și de familia secuiască Puskás; o parte a populației încă mai numește acea zonă „Piața”.

Perioada cea mai recentă a modelat în buna măsură imaginea părții Alszeg prin înființarea Fabricii de lapte praf.

 

PĂRȚILE LOCALITĂȚII

 

Din punct de vedere geografic, comuna de azi, cu cei 6.134 locuitori, se împarte în următoarele părți:

• nucleul format din Dealul Bisericii (Templom-domb, Bánya) și cursul inferior al Kőpataka: CENTRUL

• pe lunca dreaptă a Mureșului, zonă împărțită în trei străzi: TULAMAROS

• de-a lungul cursului mijlociu al Kőpataka: RÉTALJA; partea superioară și drumul până la Kőláb: CSUTAKFALVA

• pe cordonul de deal din partea dreaptă a Kőpataka: BAKÓ, EBHÁT, TOLVAJOS; pe partea stângă: BERNÁT–KÜLSŐ ÚT

• porțiunea Mureșului de la intersecția drumului spre Ditró și zona limitată de pârâul Eszenyő cu numeroase străzi: ALSZEG și FENÉKALJA

• de-a lungul pârâului Sineu: SINEU

Numele părților de sat și de hotar s-au păstrat aproape neschimbate de-a lungul secolelor; cel mult s-a schimbat utilitatea economică a terenurilor: arabil, fâneață, pășune, pădure sau teren construit.

EVOLUȚIA DENUMIRILOR DE LIEU-DIT (în ordine cronologică)

(În paranteză: explicația scurtă a prescurtărilor: e = pădure, l = pășune, k = pajiște/fâneață, sz = arabil.)

1720: Lórez (e) şi în vecinătatea sa (in vicinitate), din est pădurea Laczkók Csere.
1751: „Alsó Forduló Határon alól a Dudád pataka túl Várhegy allya” (e).
1770: În hotarul Alsó Forduló pârâul Marton.
1773: „La podul de pe Mureș din Alszeg, sub biserică în Alszeg, în drumul Vak” (mențiuni).
Felsőforduló: Kaliba oldala (sz), Hegyesbükk (sz), Kőpatak vagy pataka (sz), Sarokoldala (sz), Sarok allya (k), Nagy Keresztfa (sz), Hegyeskő (sz), Tolvajos pataka (sz), Kaliba (sz), Kis Mihály magasa (sz), Fenekre menő (sz), Fenek (sz, l), Fenyő- sau Eszenyő dombja (sz), Nagykút (sz), Dudád (sz), Kormos kő (sz), Szállapos (sz, k), Pallóramenő la Nagy Keresztfa (sz), Kis Keresztfa (sz), Égető fa (sz), Kicsind (e), Kerek fenyő (k), Méhes patak (sz, l), Bogáros (sz), Simon malma (sz), Veresmart (sz), Köves domb (sz), Bogáros szorossa (sz), Nyírszeg, Emberfő, Kecskekő. Acesta din urmă este comun cu Lăzarea, dar de şase ani îl folosesc remetenii. În această perioadă se menționează și o moară la pârâul Sineu.

1864: Conform notițelor lui Balás Elek (judecător) și Nagy Ádám (secretar), numele de hotar ale Remetei includ: Pallóra menő (drum spre Palló), cel mai roditor arabil, Sarok (sz), Sarokalja (k), Alsó Márk útja, Fântâna meşterului Varga (k), Kerek fenyő (sz), Miklós- și Papháza (sz), Hideg patak (k), Román, pădure de mesteacăn și fâneață, Csutakos (sz, k), Laczkók hátja (sz), Vereserdő (k, e), Gergely vesze (zonă păduroasă, pietroasă), Galambos (e, k, l), Agyagásdó, drumul spre Bükk, Mátyás vesze, Farkasok hátja, casa lui Nagy András, Karikadomb – toate fâneațe și arabile. Fügésrét (k), Általfekvő, Ebhát, Magyarós oldal – pajiști deluroase pentru arat. Tolvajos pataka, Lető, Bükk útja, Kaliba oldal, Nagyfiak laposa (sz), Laposbükk, Antal mezeje, Pál András vesze, Czines, Portik vesze köze (sz, k), Málnavész (sz), Hegyesbükk (e, k), Szászok vesze (sz, k), Rókabükk – loc tufișos, Kelenc kő – stâncă pietroasă, tufișos, Kisújhavas (e, k), Kereszthegy (e, k), Bakta (e, k), Punga mezeje – în mare parte pădure, Sároshíd (k), Katalina (e), Kecskekő (e), Hegyes Emberfő, Batrina havasa (l, e), Ploptis, Galócás, Fülpe – aparțin Várhegy dar sunt folosite și de remetenii. Fagyecel – loc tufișos, pietros; Farkasmező (k), Kánás pataka, Romlás (sz, k, e), Dudád, Kőhát (sz), Cseresznyés (k), Későfészek (k, sz), Későfészekalja sau Nagy Kút – fâneață cu nămol, Eszenyő dombja (sz), Lukács vesze, Két patak köze, Kicsi bükk, Dávidok mezeje (k, sz), Verespatak teteje, Erőssé, Rományé (k), Eszenyőbükk, Magashegy (e), Gúzsvesszős, Nyírfő, Lúdfarka – pajiști tufișoase și mestecăne; Fenekalja, Alsó Szállapos (sz, k), Fenektető, Veresgödör, Rétalja.

Lista denumirilor de mai sus poate fi completată cu denumiri apărute mai târziu sau cu numele unor parcele de hotar asociate comunei, de exemplu: Pálkovács, Sóza, Csortán ere, Havas farka, Csorgó, Román eleje, Román farka, Csög, Mélik tanya, Korondié, Nád, Lok, Két patak orra, Újerdő tető, Limbus, Dregus.

Denumirile trimit la foștii proprietari (de ex. Fazakasok hátja), la forme de relief (Kőhát, Hegyes), la izvoare sau cursuri de apă (Csortán ere, Csorgó), la caracteristicile florei și faunei locale (Galambas, Bükk, Juharos) sau la raportările spațiale geografice (Alsó Forduló, Felső Forduló, Román eleje).