Primul cinematograf
În decembrie 1913 a avut loc, la Remetea, prima proiecție de film. O companie cinematografică din Budapesta a proiectat timp de mai multe zile, la casa Mélik, filmul „Paris în flăcări”. În fiecare seară sala a fost arhiplină.
Primul corp de pompieri voluntari
În iulie 1902 s-a înființat, la Remetea, primul corp de pompieri voluntari. Inițiator a fost Géza Kénossy, atunci secretar. Ocazia a fost marcată de Asociația Tineretului Remetean prin organizarea unei serate de dans, a cărei încasări au fost donate corpului de pompieri.
Curs pentru analfabeți
În ianuarie–februarie 1909, la școala din Csutakfalva, directorul Lajos Borka a organizat un curs pentru analfabeți destinat adulților care nu știau să scrie și să citească. Cei 46 de înscriși au primit de la Consiliul Național pentru Învățământ Popular (Országos Közművelődési Tanács) manuale pentru alfabet și rechizite de scris. Predarea se desfășura de trei ori pe săptămână, seara, între orele 18:00 și 21:00.
Examenele au avut loc la începutul lunii martie, în prezența dr. Balló István, inspector școlar regal maghiar. Toți cei 46 de examinanți care au promovat au primit certificate oficiale și cărți-premiu.
Prețul rămânerii în urmă
În 1903 Congresul Secuilor a oferit bani și specialiști pentru introducerea unui sistem de grădinărit de tip bulgar în regiunea Giurgeu. Majoritatea localităților din jur, inclusiv Remetea, nu au răspuns la ofertă. Doar Lăzarea a profitat de ocazie. Astfel s-a născut celebra varză din Lăzarea.
Alegerea primarului la Remetea
La 17 aprilie 1903, după demisia lui István Nagy-György, au fost anunțate alegeri pentru funcția de bíró (în prezent: primar). Au candidat József Balázs Bécsi și Antal Nagy. Între cele două tabere a izbucnit o ostilitate care a degenerat în bătăi, iar poliția din Remetea a trebuit să ceară întăriri de la Gheorgheni. În cele din urmă alegerile s-au încheiat cu victoria lui József Balázs Bécsi, ales bíró (primar) cu un avans de 90 de voturi în fața lui Antal Nagy.
Înaintea alegerilor a avut loc și o reorganizare a funcțiilor la primărie: la secretariat a fost numit dr. Márton Elekes (avocat), la colectare taxe Bakos Márton, casier Szász Antal și șef de poliție Laczkó Sándor — toate numirile venind de la comitat.
Despre familia Mélik
Războiul clopotelor
Până în 1914, parohia avea patru clopote. În timpul primului război mondial a rămas doar unul — clopotul mare de 621 kg. Preotul Kis Dénes a adus atunci clopoțelul mic din Făgețel ca „clopot-suflet” alături de clopotul mare.
În 1918 a venit o dispoziție militară care prevedea că într-un loc poate exista doar un singur clopot. Astfel, pentru ca clopotul mare să nu fie luat, clopoțelul mic a fost dus la Csutakfalva, spre marele nemulțumire al locuitorilor din Făgețel. Aceștia au cerut înapoi clopoțelul, dar locuitori din Csutakfalva au rămas inflexibili, iar tensiunile au dus chiar la amenințări reciproce. În cele din urmă, sub presiunea consiliului parohial, locuitorii din Csutakfalva au strâns banii și au cumpărat un clopot pe care preotul János Hollanda l-a sfințit în baza autorizației episcopale nr. 1112.
Făgețelienii și-au recăpătat astfel proprietatea legitimă. Pacea a fost restabilită.
Răscoala Kuruc (comemorare)
Vara anului 1903, Cercului de Lectură Civic din Remetea a organizat, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la declanșarea răscoalei conduse de Francisc Rákóczi al II-lea, o ceremonie în memoria lui Rákóczi — un „eveniment kuruc”.
În războiul de independență (1703–1711) au participat 50 de localnici din Remetea (cunoscuți nominal) și patru dintre ei au căzut: Ferenc Nagy, Mihály Ivácson, János Laczkó și István Fazakas.
Primii eroi căzuți
Acum 110 ani, în toamna anului 1915, au sosit în sat vești cutremurătoare: primii soldați din Remetea căzuți pe frontul de est (Galiția) în Primul Război Mondial. Generația care a crescut la începutul secolului XX cunoștea războiul doar din auzite. Nu aveau idee despre ororile războiului. În septembrie 1914, soldații din remetea plecând spre front dansau în grupuri în centrul satului și la gara Ditrău, strigând „Trăiască războiul!” sau „Vom plăti pentru 1848 rușilor!” — întâmpinau cu entuziasm orice ofițer sau soldat. În vagoanele trenurilor, alături de fete cu pomeni de husar, cântau cele mai prostești cântece patriotice.
La mai puțin de un an însă au început să vină veștile negre: în septembrie au murit Péter Borbély, Ferenc György, Jenő Kábdebó, Ferenc Madarász, András László, Zoltán Balázs. În octombrie, în sudul Galiției, au căzut István Portik-Hegyi, Ferenc Petréd, András Portik, József Brassai. În noiembrie au murit József Baláz Csíki, Mihály Balázs (lăsând în urmă 8 orfani), István László, János Laczkó, Gergely Laczkó, István Nagy. Războiul, care a durat patru ani, a revendicat aproximativ 177 de vieți omenești din Remetea.
Remetenii pentru învățământul regional
Liceul Teoretic „Salamon Ernő” din Gheorgheni a sărbătorit la 23–24 octombrie centenarul înființării sale. Instituția, înființată în 1908, purta atunci numele de Școală Medie Regal-Maghiară de Stat. Clădirea, finalizată în 1913, nu este doar cea mai impunătoare clădire în stil secesionist din Gheorgheni, ci și până astăzi cea mai puternică și mai bine cotată instituție de învățământ din regiune. Ridicarea ei a implicat mari sacrificii financiare și materiale — doar pentru zidărie s-au folosit 2.000.000 de cărămizi și piatră cioplită.
Locuitorii din Remetea, dedicați învățământului regional, au contribuit cu donații semnificative la construcție: József György — 20 de „borona” (harouri/unelete agricole), István Balázs-Bécsi — 10 borona, Sámuel Puskás — 3 öl (unitate veche) de piatră de construcție, Elza Zakariás — echivalentul unui brățări de argint, Lenke Várterész — valoarea unui pandantiv de aur, Katalin Kábdebó — valoarea unui lanț de argint, Márton Elekes — 300 de coroane. Din lipsă de spațiu nu pot fi enumerate și numele celor care au dat între 10 și 50 de coroane.
Acest sprijin nobil s-a repetat un secol mai târziu, când Primăria din Remetea în 2003 a contribuit cu 30 de milioane de lei la renovarea sălii de festivități a liceului.
Conducerea liceului amintește de sprijinul Primăriei printr-o plăcuță inscripționată amplasată pe peretele sălii de festivități.
Pictura bisericii
În noiembrie 1928, consiliul parohial din Remetea a lansat, cu aprobarea episcopiei de la Alba Iulia, un concurs pentru realizarea a cinci mari picturi murale: Sfânta Tereza, Iisus pe Muntele Măslinilor, Sfântul Petru primind cheile de la Iisus, Sfânta Familie, Încoronarea Fecioarei Maria.
La apel au răspuns pictorii: Ferenc Szabó și Gáspár Fábián din Cluj, Ferenc Herczeg și Mózes Sándori din Târgu Mureș, Gyula Hermann din Odorheiu Secuiesc. Concursul a fost câștigat în final de Ferenc Herczeg, care a realizat cele cinci picturi pentru suma de 156.960 lei. Azi, dintre acestea, doar „Încoronarea Mariei” mai poate fi văzută. La lucrări s-a folosit foiță de aur de 22 de karate. Mai mult de jumătate din costul picturilor a fost plătit de comunitatea comunală Alkoza (50.000 lei) și de Cooperativa de Credit din Remetea (31.000 lei).
Despre plutărit
În prima jumătate a secolului al XVIII-lea a fost construită cetatea de la Alba Iulia, în forma sa actuală. Cetatea de tip italian, cu 5 bastioane, a fost realizată cu muncă a 24.000 de țărani și meșteșugari și a fost ridicată în 18 ani, devenind una dintre cele mai puternice fortificații ale imperiului austriac. Construcția cetății a adus venituri considerabile tutajerilor din Gheorgheni, inclusiv celor din Remetea, deoarece era nevoie de cantități uriașe de lemn. Aceasta a afectat serios comercianții sași din Reghin și Târgu Mureș și conții Teleki, Kemény și Toldalagi, care până atunci cumpărau aceste tronsoane de buștean. Ei au încercat cu orice preț să împiedice transportul lemnului către Alba Iulia.
De pildă, în 1722 Mihály Ivácson se plângea că primarul din Reghin a bătut stâlpi în albia Mureșului, iar tăvile(plutele) s-au blocat.
Contele Sándor Teleki din Gornești a confiscat documentele de permisiune pentru plutărit (passzus) emise de judecătorul regal din Gheorgheni, susținând că sunt false. Tutajerii au fost numiți „țigani” și „hoți” și au fost închiși pentru o zi.
Au avut loc și confiscări ilegale de lemn, bătăi, intimidări prin împușcături din partea marii boierimi de pe malul Mureșului, doar pentru ca ei să poată cumpăra plutele mai ieftin.
Catastrofe naturale
Dintre marile calamități care au afectat Remetea, una semnificativă a fost cea din 1866, când o îngheț târziu de primăvară, urmat de o secetă prelungită pe tot parcursul verii, a nimicit întreaga recoltă. Anul următor, 1867, a fost însă unul excepțional de roditor.
În viața satului au fost frecvente secetele, inundațiile și epidemiile de ciumă. Cea mai tragică a fost marea incendiere din 1892. Incendiul a pornit în Bernád, la aprinderea unui cuptor. Din cauza vântului puternic și a uscăciunii, stingerea flăcărilor a fost aproape imposibilă. Au ars părți din Bernád, centrul, Bánya și Alszeg. Locuitorii din Túlamaros au salvat din case, puse pe plutele deja legate, lenjeria și hainele, dar și acestea au ars. Mulți și-au scufundat recoltele în apă sau le-au îngropat. În total, 480 de familii și-au pierdut locuințele și gospodăriile. Cu ajutorul asistenței statale și al sprijinului satelor secuiești vecine, satul a fost reconstruit într-un an.
La 30 august 1913, viiturile cauzate de ploi torențiale au umflat pârâul Kőpatak, distrugând 194 de clădiri din Csutakfalva, Rétalja și centrul satului, afectând 116 familii și luând cu ele garduri și poduri.
La începutul lunii aprilie 1932, inundația Mureșului a atins proporții nemaivăzute în memoria locuitorilor din Remete. Inundația s-a extins până la terasamentul căii ferate spre Ditrău. Vara aceea a fost urmată de o mare invazie de lăcuste. Hoarda de lăcuste a roasă toate plantele verzi în zona granițelor vestice și nordice ale localității, pe linia Hegyesbükk-Eszenyőbükk-Sineu-Martonca. Eforturile întregii populații mobilizate de autorități pentru combaterea lăcustelor s-au dovedit zadarnice.
Epidemia de ciumă
Dintre catastrofele naturale care au lovit Remetea în secolul al XIX-lea, cea mai cumplită a fost marea epidemie de ciumă din 1716–1718. Putem ilustra distrugerile prin următoarele date:
| Localitate | Decedați | Rămăși |
| Gheorgheni | 713 | 904 |
| Valea Strâmbă, Chileni, Lăzarea | 364 | 673 |
| Joseni, Cumani | 380 | 1002 |
| Ditrău, Remetea | 668 | 930 |
| Suseni | 474 | 480 |
Situația a fost agravată de carantina impusă de guvern; astfel, transporturile de grâu din scaunul Maros, livrările de fructe din scaunul Odorheiu Secuiesc și transporturile de ghinde pentru creșterea animalelor s-au oprit, la fel ca una dintre principalele surse de venit — plutăritul.
Toate acestea au provocat, în 1718–1719, o foame cumplită pentru populația care supraviețuise ciumei.
Cruce de margine de drum
În Remetea există aproximativ 40 de cruci de hotar și de margine de drum, confecționate din lemn sau piatră. Pentru majoritatea lor nu se cunoaște povestea. În cimitir există o piatră funerară care atestă că un anumit Dénes Péter a ridicat opt cruci comemorative în sat pentru rudele sale, dar nu s-a reușit identificarea exactă a acestora. Pe placa funerară se poate citi: „Aici odihnește bătrânul Péter Dénes, care în viața sa a ridicat 8 cruci comemorative în memoria rudelor sale. A trăit 67 de ani și a murit în 1887. Odihnă-i fie.”
La capătul drumului Biatorbágyi, Szőcs János Portik a ridicat o cruce în 1887. Pe soclul ei se poate citi: „Cine va distruge această amintire, să fie blestemat.” Același om a pus o altă cruce de piatră, în 1902, la intersecția drumului Alszegi cu strada Bartók Béla, pe care stă scris: „Credincioșilor spuneți: Preaslăvit să fie numele lui Iisus Hristos.”