AGRICULTURĂ

• Suprafaţa agricolă a comunei Remetea este de 8.332 ha, din care 2.377 ha arabil, 3.423 ha fâneţe şi 2.532 ha păşuni. Totuşi, datorită solurilor de calitate slabă, specifice Depresiunii Giurgeului, parcelelor lungi, brumelor târzii de primăvară şi timpurii de toamnă şi inundaţiilor frecvente ale râului Mureş, cultura cerealelor nu a fost o activitate agricolă foarte profitabilă. După cum consemna o descriere din secolul al XIX-lea: „ani de roadă bogată aici ar fi socotiţi de alţii ani de foamete”.
• Astăzi, singura ramură a culturilor care mai asigură producţii de calitate este cartoful, zona este adesea denumită „ţara cartofului” (pityóka).

• Datorită poziţiei geografice şi condiţiilor naturale, Remetea este potrivită pentru creşterea animalelor în stil alpin/munte, în special pentru creşterea bovinelor. Pe lângă rasa locală transilvăneană, încă de la începutul secolului XX au existat încercări de introducere a rasei Simmental. Cultura creşterii animalelor rămâne vie în comunitate.

SILVICULTURĂ
 

• O altă sursă principală de trai pentru populaţie a constituit exploatarea forestieră şi activităţile conexe plutăritului. Încă din 1606 o sursă consemna că, în Transilvania, cheresteaua şi grinzile de cea mai bună calitate proveneau din Gheorgheni. Lemnul tăiat toamna era adus iarna la malul Mureşului, legat în plute, iar în perioada topirilor şi a ploilor de primăvară plutele erau trimise pe râu spre Târgu-Mureş, Alba Iulia şi chiar până la Arad. Remetea a fost vreme îndelungată centrul plutăritului din zonă.
• După defrişările din pădurile apropiate şi odată cu construirea căii ferate, plutăritul a încetat treptat până la începutul secolului XX; cu toate acestea, pentru locuitori exploatarea lemnului şi prelucrarea acestuia rămân şi azi, alături de creşterea animalelor, surse importante de venit. În comună funcţionează în prezent mai multe ateliere de tâmplărie: unele se ocupă cu lucrări de tâmplărie pentru construcţii, altele cu fabricarea de mobilier. Tâmplarii şi dulgheri din Remetea s-au bucurat întotdeauna de o reputaţie solidă.

• În 2003 se produceau anual 1500 - 1700 de tone de Lactovit şi 800 - 1000 de tone de alt tip de lapte praf. Laptele necesar pentru această producţie era transportat din 25 de localităţi din judeţul Harghita şi livrat la fabrica din Remetea, unde munceau 326 de angajaţi. În 2011 fabrica s-a îndatorat foarte mult, iar în 2012 s-a început lichidarea ei pentru faliment. Grupul de clădiri ce alcătuieşte fabrica este construit în stilul comunist al anilor cincizeci. Deocamdată, fabrica nu poate fi vizitată.

• Este una dintre întreprinderile alimentare cu cel mai mare succes din Remetea, fabrica de ciocolată de casă END-IBO, a început producţia în ianuarie 2000. Produsul de bază este ciocolata de casă, dar se prepară şi turtă dulce cu miere şi bezele cu cocos. Produsele întreprinderii familiale sunt vândute în 22 de judeţe. Aici muncesc 48 de angajaţi şi se produc lunar şaizeci de mii de kilograme de ciocolată de casă.

• Ţesătura de casă, cunoscută sub numele de „festékes”, sau „rakottas”, este o pătură din lână, făcută din două bucăţi de ţesătură, de lăţimea maşinii de ţesut, cusute la mijloc. Cea mai veche pătură, „festékes” găsită în Remetea, este aşa-numita „egyes koszorús”, ceea ce înseamnă că are un motiv în ţesătură. Mai târziu s-au ţesut păturile „ négyes szövésű”, iar apoi s-a trecut la ţeserea „ laposvászon”, care erau pături fără motive în relief, după care s-a răspândit în sat „ kicsikoszorús”, o pătură cu un motiv complicat în relief. Pătura secuiască „festékes” era folosită pe vremuri pentru a acoperi patul, ca faţă de masă, agăţată pe perete ca păretar, aşternută pe spatele calului, iar de sărbători se punea şi pe băncile din căruţe. În zilele noastre ele sunt întinse pe jos, fiind considerate covoare. În afară de ţesut celelalte meserii tradiţionale, abia dacă se mai practică în Remetea.

MEȘTEȘUGURI TRADIȚIONALE

• Pe lângă peisajul geografic pitoresc, în localitate se pot observa numeroase urme ale arhitecturii populare și câteva exemple păstrate dintre cele circa 27 de mori hidraulice care odinioară funcționau pe pârâul Sineu. Deși meșteșugurile tradiționale sunt în retragere, ele încă mai sunt prezente în comună: fierari, croitori, cizmari ș.a.

• Chiar și aproape o sută de ani mai târziu, în 1910, din cei 6.206 locuitori ai satului doar 144 se ocupau cu industrie și comerț. Fertilitatea slabă a solului și condițiile climatice dificile au împiedicat dezvoltarea agriculturii până la a asigura în întregime traiul populației. Acest deficit a fost compensat de exploatarea forestieră și de plutăritul asociat, ale căror venituri, în timp, au depășit veniturile din agricultură.

• Plutăritul remetenilor nu are un început precis documentat, dar în 1714 Laczkó István, primipilus, declara la vârsta de 50 de ani: „sunt 35 de ani de când am început să plutesc”. În 1838 Fodor András nota: „Remetea este principalul loc de adunare a plutelor cumpărate în Gheorgheni, de unde ele erau trimise în ţară”.

• Plutaşilor le erau împovărătoare vămuirile: înainte de 1714 se plătea vamă doar în trei locuri până la Alba Iulia; numărul punctelor de vamă a crescut apoi până la treisprezece, plătindu-se pentru fiecare câte o jumătate de peltă. Plutaşii au avut de suferit şi din cauza abuzurilor boierilor şi negustorilor locali: exemple din plângerile vremii arată cum, în 1749, Ivácsony Mihály acuza negustorii din Reghin că reţineau plutele pentru a le cumpăra mai ieftin; Farkas János relata un conflict armat la vama de la Petelea între plutaşii remetenilor şi oamenii unui boier; Bege Miklós povestea cum oamenii lui Rhédei Ádám l-au bătut şi i-au jefuit plutele; Dávid Miklós reclamase că la Gornești contesta pe numele său contele Sándor Teleki l-a reţinut şi i-a luat doua scânduri de la fiecare plută. Trebuie menţionate şi frecvente accidente de muncă, multe dintre ele fatale.